Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alternativa pentru Germania joacă tare: Vrea pedepsirea refugiaţilor care mint în privinţa vârstei

afd

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a propus vineri ca refugiaţii adulţi care îşi declară o altă vârstă pentru a trece drept minori să fie pedepsiţi cu închisoarea, relatează dpa. În timpul unor dezbateri în Parlamentul de la Berlin, Roman Reusch, membru al AfD, a afirmat că, în opinia sa, o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin şase luni ar fi potrivită în astfel de cazuri şi a cerut guvernului să propună o legislaţie în această privinţă, conform Agerpres.

Propunerea făcută de AfD, formaţiune eurosceptică, anti-imigraţie şi anti-islam, prevede de asemenea determinarea urgentă a vârstei pentru minorii neînsoţiţi din rândul refugiaţilor, în cazul în care nu este disponibilă o documentaţie satisfăcătoare. În prezent, biroul de asistenţă pentru tineri în regiunea respectivă ia propriile decizii.

Nadine Schoen a declarat, în numele Uniunii Creştin Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, că guvernul sprijină introducerea regulilor obligatorii la nivel naţional, însă a precizat că va vota împotriva propunerii AfD.

Schoen a acuzat AfD, primul partid de extremă dreapta care a intrat în Bundestag după cel de-al Doilea Război Mondial în urma alegerilor legislative din septembrie, "că încearcă din nou să găsească un motiv pentru a provoca agitaţie împotriva refugiaţilor în general", fără niciun un fel de preocupare pentru bunăstarea tinerilor refugiaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.