DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Am băut un ceai de tei

Pinterest
ceai de tei

Am urmat sfatul domnului Mugur Isărescu. Așa se și cuvine. În definitiv, este cel mai longeviv înalt demnitar român și cel mai longeviv guvernator al unei bănci naționale din lume. După ce m-am conformat, am avut o revelație. În cascadă, am văzut România cu alți ochi.

Cum am ațipit, am visat că mă preocupă, mă stresează, mă enervează și mă revoltă inutil mega tragedia legată de zăcămintele noastre de gaze naturale din platforma continentală a mării negre. Am visat că mă înșelasem atunci când am crezut că autoritățile statului român cu o largă majoritate parlamentară au adoptat o lege prin care vom fi mai păgubiți decât oricând altcândva în trecut. Că cei care vor exploata zăcămintele de gaze nu au nicio legătură cu Federația Rusă, dimpotrivă, și că noi românii urmează să privim, așa cum ni se cuvine, cu titlu gratuit, pe lângă redevențe și asigurări de mediu, 60% din cantitatea extrasă. Și exclusivitatea comercializării întregii cantități, astfel încât ne vom transforma într-un hub regional al comerțului cu gaze, și că în acest scop se lucrează în draci pentru amenajarea celor mai mari depozite de gaze din Europa, în galeriile exploatate ale minelor de sare. Firește, am primit în vis informația că cei care s-au făcut până acum vinovați de înșelarea românilor, în frunte cu ministrul energiei, sunt anchetați de procurori pentru infracțiuni de maximă gravitate.

Dar cum v-am spus, a fost un vis în cascadă. Ce-am mai visat? Că m-am înșelat și ne-am înșelat toți când am crezut că primele miliarde pe care le-am împrumutat cu dobândă de la UE, zac neutilizate în Trezoreria Băncii Naționale, într-un cont special, întrucât am fost incapabili să implementăm programele de dezvoltare pe care ni le-am propus. Că nu este adevărat că am îndatorat atât de mult statul român, încât băncile, speriate, nu ne mai dau bani decât cu cea mai mare dobândă din Europa, și că astfel cel puțin o generație care vine va plăti cu vârf și îndesat oalele sparte de guvernele lui Klaus Iohannis. Că avem o Românie educată. Cu cel mai mic număr de analfabeți funcționali. Cu învățători și profesori bine pregătiți și bine plătiți. Că justiția din România este dată de exemplu de urmat în întreaga lume și că este predictibilă, se desfășoară cu celeritate și este dreaptă. În consecință, sentințele penale date de justiția română sunt respectate pretutindeni în lume. Și ce am mai visat?

Că nu avem cea mai mare evaziune fiscală din UE, dimpotrivă, fiindcă am știut să combatem evaziunea, nu la coafeze, ospătari, doctori și medici, și acolo unde trebuie, adică în cazul multinaționalelor, la bugetul de stat intră suficient de mulți bani încât să nu mai fim nevoiți să ne îndatorăm pentru pensii și salarii, și să ne rămână suficient pentru investiții inteligente, aducătoare de valoare adăugată. Și astfel, sub ochii noștri se dezvoltă rapid infrastructura rutieră, feroviară, fluvială și aeriană. Că industria militară se dezvoltă rapid cu miliardele de euro atrași din contractele de achiziții tip offset, ale unei tehnici militare noi și de ultimă oră.

Și în fine am mai visat, multe alte lucruri legate de protejarea forței de muncă, a pădurilor, a pământului și apelor noastre, și în general a tot ceea ce înseamnă interes național. Într-un cuvânt, am visat că legea suveranității, o idee excepțională Dan Chitic, la elaborarea căreia mi-am adus și eu o modestă contribuție, și care a fost preluată de AUR pentru a fi preluată în Parlament, a trecut cu unanimitate de voturi. Și ca să închei, am mai visat că au fost anulate toate legile și reglementările care promovează cenzurarea presei și crearea unei poliții a gândirii.

Dar inevitabil, m-am trezit din revelație. Și m-am întors în coșmar. Și acum ce să fac, domnule guvernator? Să mai beau un ceai de tei?

un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.