Ambasadoarea britanică la ONU vrea o reuniune a Consiliului de Securitate pe tema raportului OIAC

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 12-04-2018

Actualizat: 12-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: monusco.unmissions.org

Ambasadoarea britanică la ONU Karen Pierce a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate, miercuri, pe tema raportului prin care Organizaţia pentru Interzicerea Armalor Chimice a confirmat concluziile Londrei potrivit cărora un agent neurotoxic militar de ”puritate mare” a fost folosit în otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei sale în Anglia, relatează The Associated Press. Marea Britanie a cerut directorului general al OIAC să convoace miercuri o reuniune a Consiliului Executiv al organizaţiei, a mai declarat Pierce pentru presă joi, la sediul ONU, la New York,.

Reuniunea Consiliului de Securitate ”va avea loc cel mai probabil miercuri după-amiaza”, a spus ea. Londra consideră această reuniune o oportunitate prin care să-i informeze pe membrii Consiliului de Securitate, dar şi celelalte ţări membre ale ONU, cu privire la concluziile OIAC, a precizat ambasadoarea, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri