Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadori acreditaţi la Bucureşti au transmis mesaje de Ziua Naţională a României

Inquam Photos/ Octav Ganea
Andrew Noble

Ambasadori acreditaţi la Bucureşti au transmis joi mesaje de Ziua Naţională a României.

Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, a ales să transmită mesajul într-un mod inedit, de la cunoscuta expoziţie Art Safari Bucharest, de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, într-un clip postat pe pagina de Facebook a Ambasadei apărând alături de costumul tradiţional al Reginei Maria, ce datează din primul sfert de secol XX, potrivit Agerpres.

"Un an mai liniştit, plin de succes, cu sănătate şi bunăstare pentru toţi!" - este mesajul transmis de ambasadorul britanic Andrew Noble tuturor românilor, cu ocazia Zilei Naţionale, el remarcând că ''nivelul de cooperare dintre România şi Marea Britanie a fost în acest an la cel mai înalt nivel din toate timpurile şi reprezintă un simbol al solidarităţii dintre cele două ţări, în contextul în care România se confruntă cu provocări enorme în această parte a continentului''.

''Noi, Marea Britanie, vom fi alături de voi (...). La mulţi ani!'', a fost mesajul ambasadorului britanic.

Şi ambasadoarea Franţei, la Bucureşti, Laurence Auer, a transmis un mesaj românilor.

''Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, aş dori să le transmit tuturor românilor un călduros "La mulţi ani!". Spiritul de solidaritate care a caracterizat dintotdeauna România s-a manifestat şi anul acesta, inspirându-ne admiraţia. Putem evoca în acest sens primirea refugiaţilor din Ucraina, ajutoarele umanitare sau transporturile de cereale. Pentru toate acestea, vă admirăm. După cum ştiţi, Franţa a fost mereu alături de România în momentele importante din istoria sa. Iar cooperarea noastră s-a consolidat şi mai mult anul acesta: pe plan militar, cu Misiunea Aigle, prin rolul politic pe care îl avem împreună în întărirea Flancului Estic al Europei în cadrul NATO, dar şi pe plan umanitar, prin transportul recent de generatoare de care este nevoie atât în Republica Moldova, cât şi în Ucraina. Pentru toate acestea, pentru această nouă dinamică, pentru această consolidare a cooperării noastre, pentru rolul jucat de România în Europa, vă mulţumim!

La mulţi ani, România!'', a transmis Laurence Auer.

Un mesaj de Ziua Naţională a venit şi de la Ambasada Ucrainei la Bucureşti.

''La mulţi ani, România! Felicitări Ministerului Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, României şi prietenilor noştri români cu ocazia Zilei Naţionale. Ucraina apreciază mult sprijinul neclintit şi solidaritatea României. Uniţi pentru pace şi securitate în regiune şi în întreaga Europă. Cele mai bune urări de bine şi prosperitate!'', este mesajul venit de la Ambasada Ucrainei.

Şi Ambasada Statului Qatar la Bucureşti a transmis un mesaj de 1 Decembrie.

''Cu ocazia Zilei Naţionale a României, sărbătorită în fiecare an la data de 1 Decembrie, în numele Alteţei Sale Şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, emirul Statului Qatar, Guvernului şi poporului Statului Qatar, am plăcerea să transmit excelenţei sale preşedintele Klaus Iohannis, Guvernului României şi poporului român prieten, cele mai calde felicitări şi urări de dezvoltare, progres, prosperitate şi succes. Folosesc acest prilej pentru a reînnoi angajamentul nostru de a dezvolta cooperarea, prietenia şi respectul reciproc între Statul Qatar şi România'', se arată în mesaj.

Potrivit ambasadei, au trecut 31 de ani de când s-au stabilit relaţiile diplomatice între cele două ţări, acestea fiind o expresie a dorinţei sincere a conducerii celor două state.

''Realizările bilaterale sunt rezultatul intenţiilor noastre oneste, precum şi al schimbului de vizite la toate nivelurile între oficialii din ambele ţări. Acum, la împlinirea unui an de când am fost acreditat ca ambasador al ţării mele în România, aşteptăm cu nerăbdare să sporim cooperarea în diverse domenii vitale care răspund aspiraţiilor celor două ţări şi popoare prietene. La mulţi ani, România!'', precizează ambasadorul Osama Yousef A.A. Alqaradawi, în mesaj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.