Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadori americani numiţi ca recompensă pentru donaţiile lor s-au făcut de râs la audieri

sua steag
Fără să fi mers vreodată în ţara respectivă, fără să aibă habar despre istoria, geografia sau politica respectivei naţiuni, este cea mai proastă carte de vizită cu care se poate prezenta aspirantul la un post de ambasador. Şi totuşi aşa s-a întâmplat cu importanţi contribuabili la campania prezidenţială a lui Obama, premiaţi de preşedinte cu un post de ambasador în străinătate. Mulţi dintre ei s-au acoperit de ridicol şi au riscat chiar să complice relaţiile cu viitoarea ţară, în timpul prestaţiei lor în faţa comisiei Senatului ce trebuia să le autorizeze numirea. Cel mai prost s-au prezentat ambasadorii trimişi în Norvegia, Argentina, Islanda şi Ungaria. Acest fapt a readus în discuţie numărul mare al ambasadelor unde nu sunt trimise persoane cu carieră diplomatică, ci persoane care 'cumpără' aceste posturi datorită contribuţiilor lor financiare la campania prezidenţială. Este un mijloc utilizat în mod tradiţional de preşedinţii americani pentru a acoperi 30% din posturile de ambasador. Însă în al doilea mandat al lui Obama procentul a crescut la 53%, potrivit Serviciului Diplomatic al SUA. Există totuşi persoane fără o carieră diplomatică care s-au achitat cu brio de misiunea lor, precum James Costos, noul ambasador al SUA la Madrid, care a ajutat cu fonduri din industria de divertisment la realegerea lui Obama. Însă Costos a vizitat de multe ori Spania şi a contribuit la întâlnirea de luna trecută a premierului spaniol Mariano Rajoy cu Barack Obama la Washington. Dar există şi cazuri controversate scoase în evidenţă de mass-media şi de clasa politică din Washington. 'Nu am alte întrebări pentru acest grup de persoane înalt calificate', a comentat ironic în timpul şedinţei de examinare senatorul John McCain. El făcea aluzie la George Tsunis, consilier delegat al reţelei Chartwell Hotels, care a donat jumătate de milion de dolari la campania lui Obama şi a fost propus ambasador în Norvegia. În timpul audierii sale, el a recunoscut că nu a vizitat niciodată această ţară şi a dovedit că ştie puţin şi despre realitatea ei politică. Tsunis s-a grăbit să denunţe valorile antidemocratice ale Partidului Progresului (extremist) şi a rămas mut când i s-a spus că acesta face parte din coaliţia de guvernământ de centru-dreapta. Nu există un început mai prost pentru un viitor ambasador decât să critice guvernul unei ţări în care este trimis în misiune. Omul de afaceri Noah Bryson Mamet a donat în total un milion de dolari la campania preşedintelui Obama şi a fost recompensat cu ambasada SUA din Argentina. În timpul audierii, senatorii hispanici Bob Menéndez şi Marco Rubio l-au întrebat direct în spaniolă dacă a fost vreodată acolo. A recunoscut că nu şi că nu ştie prea bine nici spaniola. Mai rău, a considerat Argentina 'o ţară aliată', punând în chestiune şi cunoştinţele sale politice despre această ţară. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Robert C. Barber, care a ajutat la strângerea a 1,6 milioane de dolari la campania lui Obama din 2012. A fost numit în fruntea legaţiei din Islanda, deşi a recunoscut că nu a fost niciodată în insulă şi nici nu cunoaşte realitatea politică a acestei ţări. Producătoarea de spectacole Colleen Bell, care a ajutat la strângerea a 800.000 de dolari pentru realegerea preşedintelui Obama, a fost la rândul ei premiată cu o numire la Ambasada SUA din Budapesta. Singurul lucru pe care l-a spus despre viitoarea ei activitate şi despre contextul strategic ungar este că va denunţa atitudinile extremiste din această ţară împotriva evreilor şi altor minorităţi, conchide ABC. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.