Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul Chinei a fost convocat la Casa Albă: mesajul transmis de americani

twitter
casa alba

Casa Albă l-a convocat, joi, pe ambasadorul Chinei în SUA pentru a condamna acţiunile Beijingului împotriva Taiwanului şi pentru a reitera faptul că Statele Unite nu vor o criză în regiune, după ce vizita pe insulă a preşedintei Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a escaladat tensiunile în strâmtoarea Taiwan, relatează The Washington Post.

”După acţiunile Chinei peste noapte, l-am chemat pe ambasadorul (Republicii Populare Chineze) Qin Gang la Casa Albă pentru a face demersuri cu privire la acţiunile provocatoare ale RPC”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, informează News.ro.

”Am condamnat acţiunile militare ale RPC, care sunt iresponsabile şi în contradicţie cu obiectivul nostru de lungă durată de a menţine pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan”.

De asemenea, Casa Albă i-a reiterat lui Qin că doreşte să menţină deschise toate liniile de comunicare şi că nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte politica Statelor Unite privind o singură Chină, care prevede existenţa unei entităţi chineze unice şi nicio enclavă independentă.

Mai mult decât atât, Casa Albă a subliniat că percepe acţiunile Beijingului ca fiind inacceptabile şi că va susţine valorile sale în Indo-Pacific.

Întrevederea a avut loc între Qin şi Kurt Campbell, asistent adjunct al preşedintelui Biden şi coordonator pentru afacerile regiunii Indo-Pacific în cadrul Consiliului Naţional de Securitate, potrivit unui oficial de la Casa Albă, care a vorbit sub protecţia anonimatului.

Casa Albă i-a citat lui Qin declaraţia G7, a spus Kirby, care a subliniat că Beijingul nu ar trebui să folosească vizita lui Pelosi ca pretext pentru o acţiune militară agresivă în strâmtoarea Taiwan.

Washingtonul şi-a exprimat sprijinul pentru declaraţia Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est ( ASEAN), care a cerut tuturor părţilor să reducă tensiunile şi să se angajeze în dialog.

”Am clarificat încă o dată, aşa cum am făcut în mod privat la cele mai înalte niveluri şi în mod public: nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte politica noastră de o singură China. De asemenea, am precizat că Statele Unite sunt pregătite pentru ceea ce Beijingul alege să facă”, a spus Kirby.

”Nu vom căuta şi nu dorim o criză. În acelaşi timp, nu vom fi descurajaţi să operăm în mările şi spaţiul aerian al Pacificului de Vest, în concordanţă cu dreptul internaţional, aşa cum procedăm de zeci de ani – sprijinind Taiwanul şi apărând un Indo-Pacific liber şi deschis”, a continuat el.

Manifestarea de forţă a Chinei împotriva Taiwanului de joi a inclus lansarea de rachete în mare şi ameninţarea apelor teritoriale ale insulei. Taipeiul a precizat că Beijingul a lansat 11 rachete balistice în apele din largul coastelor nord-estice şi sud-vestice ale insulei, iar oficialii japonezi au spus că cinci rachete chineze au aterizat în zona economică exclusivă a Japoniei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.