Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul Franţei în România, vizită în portul Constanţa

port constanta

Ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, a vizitat miercuri, în portul Constanţa, fregata franceză Chevalier Paul care, împreună cu trei nave militare româneşti, desfăşoară în perioada 19 - 22 iulie exerciţii comune în apele teritoriale ale ţării noastre şi în apele internaţionale ale Mării Negre, potrivit AGERPRES.

 

''Sunt bucuroasă să pot veni aici cu ocazia acestei escale a fregatei Chevalier Paul, la puţin timp de la preluarea mandatului meu de ambasador al Franţei în România. Doresc să transmit două mesaje, primul, este vorba de excelenţa relaţiilor de cooperare în ceea ce priveşte apărarea, între ţările noastre. Din 2008 avem împreună un parteneriat strategic, care se referă la numeroase domenii printre care şi acesta al apărării. Parteneriatul acesta presupune şi întărirea relaţiilor de colaborare între noi, prin interoperabilitate, prin schimburi de expertiză. Parteneriatul presupune şi că putem împreună să dezvoltăm o cooperare în ce priveşte industria noastră de apărare şi, în acelaşi timp, este şi o dovadă că ţările noastre sunt pentru o Europă cu apărare comună'', a spus ambasadoarea Franţei în România, într-o conferinţă de presă organizată la bordul fregatei Chevalier Paul.

Potrivit acesteia, din 2014 Franţa participă la operaţiuni în cadrul NATO împreună cu partenerii din Europa de Est, iar ''marina franceză îşi propune să continue cu cel puţin trei escale pe an în Marea Neagră''.

Citeşte şi: Fost ministru al Economiei, mişcare de ULTIMĂ ORĂ: construieşte BLOCURI în locul unei foste fabrici în centrul Capitalei

Comandantul fregatei franceze, Hugues Laine, a menţionat că nava militară va participa la exerciţii în comun cu nave ale Forţelor Navale Române.

''Obiectivul acestei escale la Constanţa este de a menţine parteneriatul operaţional cu Marina Română, acesta se va concretiza sâmbătă prin exerciţii comune. (...) Exerciţii comune de luptă împotriva tuturor ameninţărilor, de orice fel sunt acestea, ameninţări de suprafaţă, ameninţări din partea unor aeronave, şi ne antrenăm împreună. (...) Şi ne dorim, ca punct cel mai important al scopului nostru, menţinerea interoperabilităţii, concretizată prin legături comune, proceduri comune şi o cunoaştere reciprocă a echipajelor'', a afirmat Hugues Laine.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale Române (SMFNR), fregata Chevalier Paul are programată o escală de trei zile în portul Constanţa, pe parcursul căreia comandantul navei se va întâlni cu comandantul Flotei şi cu autorităţile civile locale din Constanţa, iar marinarii militari francezi vor participa la competiţii sportive amicale la Academia Navală 'Mircea cel Bătrân' şi vor vizita obiectivele turistice de pe litoral.

Activitatea se înscrie în procesul de consolidare a securităţii în zona estică şi sudică a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, prin adoptarea unor măsuri ferme, pentru a răspunde tuturor ameninţărilor. Astfel, România dovedeşte că este un contributor important pentru asigurarea securităţii regionale şi euro-atlantice, nu numai un beneficiar al măsurilor adoptate de NATO, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de SMFNR.

Citeşte şi: DOCUMENT EXPLOZIV! Cum a primit Kovesi acces NESTINGHERIT la date despre casele şi terenurile românilor. Ce instituţie a REACŢIONAT .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.