Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, afirmă că, în afara statului de drept, democraţia devine "anarhică, arbitrară" şi nu se mai raportează la exigenţele valorilor şi principiilor constituţionale de tip occidental, "temelia" oricărui regim democratic.
Potrivit unui comunicat al CCR, preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, s-a întâlnit, miercuri, cu Nicolas Warnery, ambasadorul Franţei la Bucureşti, context în care au fost subliniate excelentele relaţii dintre cele două state, tradiţiile de colaborare, culturale şi de prietenie dintre români şi francezi. În cadrul convorbirilor, s-a discutat şi pe teme de interes juridic.
Nicolas Warnery a adresat un mesaj de susţinere şi solidaritate faţă de Curtea Constituţională a României în apărarea statului de drept, a democraţiei şi a valorilor constituţionale occidentale, precizează sursa citată.
Preşedintele CCR a subliniat că, într-o democraţie relativ tânără ca a României, rolul şi funcţiile Curţii Constituţionale de apărare a existenţei statului român democratic şi suveran, a valorilor acestuia, a menţinerii echilibrului puterilor în stat, precum şi a democraţiei constituţionale reprezintă "imperative permanente ale constituţionalismului românesc".
"Noi considerăm constituţionalismul şi constituţionalitatea un barometru de măsurare a nivelului democratic al unei ţări. Importanţa promovării şi afirmării principiilor, valorilor şi procedurilor constituţionale reprezintă o condiţie sine qua non a statului de drept. Având în vedere procesul constituţionalizării întregului sistem de drept, întărirea şi consolidarea constituţionalismului sunt determinante pentru statul constituţional. Statul de drept este o activitate de raţionalizare înăuntrul căreia controlul constituţionalităţii se valorizează ca principiu structurant şi ordonator al democraţiei constituţionale. Pentru că statul de drept echivalează semantic cu statul constituţional, iar democraţia cu regulile, drepturile şi libertăţile sale trebuie să se desfăşoare în limitele democraţiei constituţionale. Ordinea constituţională este sistemul de referinţă şi de validare a unei democraţii autentice. Pentru Curtea Constituţională a României, respectarea şi protejarea ordinii constituţionale este o prioritate. În afara statului de drept, democraţia devine anarhică, arbitrară şi nu se mai raportează la exigenţele valorilor şi principiilor constituţionale de tip occidental, temelia oricărui regim democratic", a declarat Marian Enache, citat în comunicat.
Nevoia de reguli pe internet
El a adăugat că deciziile curţilor constituţionale protejează şi garantează supremaţia Constituţiei.
"Pătrunderea populismului în deciziile sau hotărârile unei curţi constituţionale este direct proporţională cu slăbirea democraţiei unui stat. Deciziile şi hotărârile curţilor constituţionale protejează şi garantează supremaţia Constituţiei, acestea fiind ancora de menţinere a unui stat în coordonatele fundamentale ale democraţiei. Este necesar să se edicteze, la nivelul statelor naţionale şi al Uniunii Europene, un set de reglementări juridice pentru disciplinarea, transparentizarea şi controlul democratic al noilor sisteme şi dispozitive informaţionale în scopul prevenirii încălcării drepturilor şi libertăţilor. În absenţa acestor reglementări, riscurile potenţiale ale inteligenţei artificiale pot avea un impact major pentru stabilitatea guvernării, protecţia suveranităţii şi securităţii statelor, precum şi în sfera drepturilor omului", a punctat preşedintele CCR.
Conform comunicatului, ambasadorul Franţei a exprimat susţinerea şi împărtăşirea valorilor comune ale constituţionalismului, ca fiind parte integrantă din patrimoniul juridic al francofoniei şi al celorlalte sisteme de drept care implementează valorile civilizaţiei constituţionale.
La finalul întrevederii, ambele părţi au discutat despre oportunitatea unei întâlniri bilaterale cu Consiliul Constituţional din Franţa pentru realizarea unui schimb de jurisprudenţă şi de bune practici, cu scopul revitalizării în sfera constituţionalismului a relaţiilor franco-române, arată CCR.
Comentează