Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul Marii Britaniei la Chișinău declară că militarii ruși trebuie să plece de pe teritoriul Republicii Moldova

Jurnal.md
armata rusa in transnistria

Aflarea Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) pe teritoriul R. Moldova este absolut ilegală și militarii ruși trebuie să plece de aici. Declarația a fost făcută de ambasadorul Marii Britanii în R. Moldova, Steven Fisher, într-un interviu pentru DW, în contextul tensiunilor ruso-ucrainene, conform deschide.md.

Întrebat dacă se discută la nivel internațional despre pericolul din regiunea transnistreană, dat fiind faptul că în stânga Nistrului există trupele GOTR, așa-numita „armată transnistreană” cu un număr mare de militari subordonați unui regim separatist controlat de Rusia, tancuri, tehnică militară și depozite uriașe de armament, Steven Fisher a explicat două aspecte. În primul rând că GOTR se află ilegal în stânga Nistrului și că, comportamentul militarilor ruși, în cazul unei posibile invazii rusești în Ucraina, va depinde de deciziile celor care controlează astăzi regiunea

„Sunt două aspecte care trebuie menționate în legătură cu această întrebare. Primul ține de dreptul internațional și suveranitatea Republicii Moldova, iar al doilea - de capacitatea acelor trupe rusești din stânga Nistrului în cazul unei invazii rusești asupra Ucrainei. În ceea ce privește primul aspect - noi reiterăm că aflarea GOTR (grupul operativ de trupe ruse) pe teritoriul Republicii Moldova este absolut ilegală. Acel teritoriu din stânga Nistrului, unde staționează GOTR acum, este teritoriul Republicii Moldova. Să fie foarte clar. Acei militari trebuie să plece din Republica Moldova. Munițiile de la Cobasna demult trebuiau distruse, deoarece sunt extrem de periculoase. Toate acestea se află pe teritoriul Moldovei fără acordul autorităților acestui stat, iar dacă s-ar întâmpla o tragedie la acele depozite de muniții, Rusia va purta întreaga responsabilitate.

În ceea ce privește al doilea aspect, cel vizând comportamentul militarilor ruși din stânga Nistrului în cazul unei posibile invazii rusești în Ucraina, mult va depinde de cei care controlează astăzi politic de facto regiunea transnistreană. Comportamentul acelor grupuri militare va depinde de deciziile superiorilor. Dar nu putem să nu remarcăm că ei se află foarte aproape de unul din cele mai importante orașe ale Ucrainei - de Odessa”, a declarat ambasadorul Marii Britanii la Chișinău în cadrul interviului.

În context, aducem aminte că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Rusiei, pe 26 ianuarie 2022, să-și retragă forțele din R. Moldova. Acesta a formulat propunerile Alianței pentru restabilirea legăturilor dintre NATO și Rusia. Solicitarea s-a regăsit în ropunerile Alianței pentru restabilirea legăturilor dintre NATO și Rusia. Acesta a subliniat principalele trei arii în care NATO consideră că există „loc pentru progrese”, printre acestea regăsindu-se și faptul că Rusia ar trebui să-și retragă forțele din R. Moldova.

De menționat că, pe întreg parcursul lunii ianuarie curent, Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană a desfășurat exerciții pentru pregătirea de luptă. Guvernarea s-a arătat îngrijorată de aceste evoluții, afirmând că este gata să reacționeze prompt și în interesul național la orice evoluție din regiune.

Pe 28 ianuarie 2022, în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control, pentru a exclude pe viitor desfăşurarea antrenamentelor în raza posturilor de pacificare, delegaţia R. Moldova a intervenit cu propunerea de a dispune Comandamentului Militar Întrunit să elaboreze unele reglementări, astfel încât militarii să utilizeze în acest scop punctele de dislocare permanentă a unităţilor de pacificare sau centrele de instruire din afara Zonei de Securitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.