Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul Poloniei în Germania critică lipsa de comunicare a Berlinului în ceea ce privește Ucraina

nationaltoday.com
steag polonia

Ambasadorul Poloniei în Germania, Dariusz Pawlos, a criticat Berlinul pentru lipsa de voinţă în a discuta chestiuni referitoare la Ucraina, informează joi dpa, citat de Agerpres.

Varşovia încearcă să comunice cu cancelarul german Olaf Scholz, dar acest lucru nu este uşor, a declarat Dariusz Pawlos pentru ziarul german Kolner Stadt-Anzeiger în comentarii care urmează să fie publicate joi."Nu obţinem programări pentru consultaţii scurte şi rapide. Uneori este dezamăgitor", a spus ambasadorul polonez.

Pawlos şi-a apărat autorităţile pentru că au făcut presiuni asupra Berlinului în privinţa livrărilor de arme Ucrainei, în special în ceea ce priveşte decizia de a furniza Kievului tancuri de luptă pentru a se apăra de invazia rusă. Poziţia reticentă a guvernului german în această chestiune a fost de neînţeles pentru Varşovia, a apreciat ambasadorul polonez."Ori ajuţi, ori nu".

Promisiunile Poloniei cu privire la livrările de tancuri Kievului

Ambasadorul Dariusz Pawlos a subliniat, de asemenea, că ţara sa este dispusă şi capabilă să îşi ţină promisiunile cu privire la livrările de tancuri Kievului, după ce ştiri recente au stârnit îngrijorări cu privire la starea şi capacitatea operaţională a tancurilor poloneze."Avem tancuri în număr suficient şi contingentul pe care l-am promis este disponibil. A promite tancuri şi apoi a nu le oferi ar fi schizofrenic", a ţinut să clarifice situaţia Pawlos.

După ce Berlinul a decis luna trecută să furnizeze Kievului tancuri de luptă moderne Leopard 2, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat, de asemenea, livrarea de avioane de luptă,"rachete cu rază mai lungă de acţiune" şi mai multă artilerie.

"Polonia este deschisă la tot ceea ce ajută Ucraina", a spus Pawlos referitor la problema trimiterii de avioane de luptă. Varşovia a înţeles cererea ucraineană şi va fi pregătită să trimită avioane de luptă de fabricaţie sovietică, a spus Pawlos. Cu toate acestea, un astfel de pas ar necesita un consens politic între aliaţii NATO, precum şi o decizie curajoasă, a mai spus ambasadorul Poloniei în Germania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.