Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ambasadorul Serbiei în România lansează acuzații grave: 'Poporul sârb este în pericol de a fi expus unui nou pogrom, cu scopul eliminării complete'

telegraf.rs
politie kosovo

Ambasadorul  Serbiei în România, Stefan Tomašević, susține că populația sârbă este terorizată de autoritățile din Kosovo. Precizările oficialului vin după ce miercuri, 13 octombrie, mai multe confruntări au avut loc între poliţiştii kosovari şi civilii sârbi în nordul Kosovo, soldate cu răniți de ambele părți, ca urmare a unor operaţiuni de combatere a activităţii de contrabandă efectuate de poliţia kosovară.

Precizările lui Stefan Tomašević: „Teroare împotriva poporului sârb din Kosovo și Metohia

De două săptămâni încoace, în provincia sârbă Kosovo și Metohia se comit acte brutale de violență împotriva populației sârbe minoritare, din partea membrilor așa-numiților polițiștii speciali, care sunt de fapt membri deghizați și instituționalizați ai fostei organizații teroriste UCK, activități care nu diferă de acțiunile lor din anii 1990 și de la începutul acestui secol.

Monstruoasele incursiuni din nordul provinciei Kosovo și Metohia au fost justificate de lupta împotriva contrabandei și de necesitatea soluționării problemei plăcuțelor de înmatriculare dar, de fapt, au fost urmate de confiscarea forțată a plăcuțelor de înmatriculare ale vehiculelor aparținând sârbilor și incursiuni în magazine și farmacii. Bombe fumigene și gaze lacrimogene au fost aruncate asupra poporului sârb adunat, în care s-a și tras, în urma incidentului un sârb fiind grav rănit, iar acum medicii se luptă pentru viața acestuia. În același timp, zeci de sârbi au suferit răni ușoare sau grave.

Reacțiile Uniunii Europene și ale multor membri ai acesteia sunt absolut inadecvate. Aceștia, ca și până acum, se bazează pe apelul către „părți” să se abțină de la alte acțiuni unilaterale care contribuie la instabilitate. Poporul sârb percepe, pe bună dreptate, din această adresare către ambele „părți” faptul că mulți actori internaționali au închis ochii la soarta dificilă a poporului nostru care a fost lăsat la cheremul extremiștilor. Întrebarea este dacă există măcar un dram de consecvență și principii sau dacă asupra sârbilor este permis abuzul și maltratarea doar pentru că sunt sârbi.

Comunitatea internațională, UNMIK (Misiunea Națiunilor Unite în Kosovo) și KFOR (Forța de Menținere a Păcii în Kosovo din cadrul NATO) vor trebui să reacționeze de urgență, să condamne și să prevină violența împotriva poporului sârb, care este în pericol de a fi expus unui nou pogrom, cu scopul eliminării complete a populației sârbe din Kosovo și Metohia, acțiune care în trecut a fost efectuată de multiple ori de către teroriștii albanezilor kosovari, fără a fi pedepsită.

Nimeni dintre cei care au tăcut până acum în timp ce se aplica o teroare continuă împotriva unui popor din inima Europei - popor care locuiește de secole în țara lui, pe teritoriul său, în vatra proprie - nu are dreptul să întrebe dacă reacția Serbiei va fi adecvată în cazul în care noi va trebui să ne protejăm poporul de pericolul exterminării, confruntându-ne cu teroriștii aflați pe propriul nostru teritoriu.

Ipocrizia capătă proporții nemaivăzute și lasă loc pentru noi precedente. Vom vedea cine va sta de partea adevărului, a dreptului internațional și a dreptății, așa cum au făcut Serbia și poporul sârb de secole, apărând întotdeauna libertatea Europei, indiferent de prețul pe care l-au plătit. Este o chestiune de onoare”, a spus ambasadorul Serbiei la București.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.