Ambasadorul Turciei la Berlin, convocat de Ministerul de Externe german după gestul lui Demiral de la meciul cu Austria

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-07-2024

Actualizat: 04-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Germania l-a convocat, joi dimineaţă, pe ambasadorul Turciei la Berlin, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe, după ce un gest controversat al fundaşului turc Merih Demiral în timpul unui meci din cadrul Euro 2024 a determinat UEFA să deschidă o anchetă, potrivit news.ro

Miercuri, Turcia l-a convocat pe ambasadorul Germaniei la Ankara pentru a protesta faţă de comentariile Ministrului german  de Externe, Nancy Faeser, care a condamnat gestul fundaşului Merih Demiral.

Acesta a făcut semnul de adunare al "Lupilor Gri", o grupare turcă de extremă dreaptă, în timpul victoriei de marţi, cu 2-1, împotriva Austriei, în optimile de finală ale Euro-2024.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan se va afla la Berlin pentru meciul cu Olanda din sferturile de finală, sâmbătă, de la ora 22.00.

Meciul va fi urmărit îndeaproape de autorităţi după controversa Demiral şi tensiunile geopolitice recente dintre Germania şi Turcia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri