Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Amenințat cu sancțiuni, Putin 'cucerește' Europa pe plan economic: Promisiuni de gaz ieftin pentru companii prezente și în România

putin gaz

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat miercuri la o reuniune prin videoconferinţă cu directori ai companiilor din Italia, eveniment organizat în pofida opoziţiei Guvernului italian, liderul rus semnalând oportunităţi de cooperare, în timp ce Kremlinul a respins sancţiunile SUA.

"Aş vrea să subliniez că noi considerăm Italia unul dintre principalii parteneri economici", a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei Reuters, la evenimentul organizat prin videoconferinţă cu directorii principalelor companii italiene, inclusiv din cadrul grupului energetic Enel, băncilor Unicredit şi Intesa, precum şi firmei de asigurări Generali.

"Companiile italiene primesc gaz din Rusia la preţuri mult mai mici decât cel de pe piaţă graţie contractelor pe termen lung cu Gazprom", a notat Vladimir Putin, citat de publicaţia Il Fatto Quotidiano, potrivit Mediafax.

Evenimentul online s-a derulat în direct de la Moscova şi de la două hoteluri din Roma şi Milano, potrivit cotidianului Il Sole 24 Ore. Guvernul Mario Draghi ceruse anularea evenimentului, în contextul tensiunilor dintre NATO şi Rusia, dar companiile italiene au ignorat apelul.

În paralel, Preşedinţia Rusiei a respins miercuri ameninţările Statelor Unite privind impunerea de sancţiuni care să îl vizeze personal pe Vladimir Putin. "Sancţiunile individuale nu vor fi dureroase, ci vor fi distructive din punct de vedere politic", a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Marţi seară, preşedintele SUA, Joseph Biden, afirmase că nu exclude posibilitatea de a impune sancţiuni care să îl vizeze personal pe Vladimir Putin în cazul unui atac rus asupra Ucrainei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.