DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Amenzi de aproximativ 300.000 de lei, date de poliţişti în primele zile ale lunii decembrie

Politia Română
politist amenda circulatie
La acţiunile de control au participat peste 160 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi criminalistică, care, cu sprijinul jandarmilor, au desfăşurat mai multe razii în judeţ.

"Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost legitimate peste 1.050 de persoane şi controlate peste 820 de vehicule şi mopede. Au fost verificate 23 de societăţi comerciale, nouă cluburi şi discoteci şi peste 40 de agenţi de pază. De asemenea, poliţiştii au aplicat 389 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 184.000 de lei. Dintre acestea, 355 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 24 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 10 pentru abateri prevăzute de alte acte normative. Ca măsuri complementare, au fost reţinute 60 de permise de conducere şi opt certificate de înmatriculare", precizează un comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul IPJ Vaslui, au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranţei cetăţeanului.

"Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost verificaţi peste 120 de agenţi economici şi a fost constatată săvârşirea a trei infracţiuni, una de evaziune fiscală şi două din domeniul drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice. În urma activităţilor derulate, au fost aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 105.500 de lei", mai arată sursa citată.

Totodată, au fost confiscaţi peste 7.150 de lei şi indisponibilizate bunuri pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative, în valoare de 2.400 de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.