DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Americanii și-au cerut scuze față de Erdogan, dar l-au refuzat ferm: Trebuie probe!/ VIDEO

twitter.com
Erdogan Biden

Vicepreşedintele american, Joe Biden, aflat în vizită în Turcia, şi-a cerut miercuri scuze în faţa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan pentru că nu a venit mai devreme în această ţară după tentativa de lovitură de stat din luna iulie, însă a insistat că Washingtonul nu va da curs solicitării Ankarei privind extrădarea clericului musulman Fetullah Gulen în lipsa unor dovezi care să ateste implicarea acestuia în acea tentativă de puci, transmit agenţiile AFP şi EFE.

'Îmi cer scuze. Mi-aş fi dorit să pot veni mai devreme', i-a spus Biden lui Erdogan, ei participând la o conferinţă de presă comună după întrevederea avută la Ankara.

Citește și: Twitter pentru sistemul iOS funcționeză și în mod nocturn

În urma loviturii de stat ratată din 15 iulie, preşedintele turc le-a reproşat aliaţilor săi occidentali, în frunte cu SUA, că nu au fost solidari cu Turcia şi că niciunul dintre ei nu venit de atunci într-o vizită oficială în ţara sa.

Cât despre extrădarea clericului musulman Fetullah Gulen, pe care Erdogan îl consideră principalul responsabil al tentativei de lovitură de stat, Biden a afirmat că deocamdată autorităţile turce nu au prezentat dovezi care să susţină implicarea acestuia în puciul de pe 15 iulie.

Citește și: Un celebru actor s-a fotografiat gol, cu bărbăția la vedere / FOTO 18+

'Atunci când mergi în faţa unui tribunal în SUA nu poţi spune, în general, acesta este un individ rău, ci trebuie să spui: acest bărbat sau această femeie a comis următoarele delicte. De aceasta ne ocupăm acum, să adunăm probe', a indicat vicepreşedintele american. 'Nu putem vorbi în numele unui tribunal', întrucât avem o 'separare a puterilor, acesta este sistemul nostru', a adăugat el pe un ton iritat.

În replică, Erdogan a insistat asupra solicitării ca Washingtonul să-l extrădeze pe Gulen, care trăieşte autoexilat în SUA din anul 1999. Potrivit autorităţilor turce, Gulen şi-a construit o reţea care s-a infiltrat masiv în toate structurile statului turc.

Citește și: A acoperit cu un tampon aerul condiționat din autocar / FOTO

'Dorim să amintim Statelor Unite că în acordul nostru de extrădare sunt incluşi paşi cum este şi detenţia', a menţionat Erdogan la conferinţa de presă comună cu Biden, acesta răspunzându-i că înţelege 'sentimentele intense' ale guvernului şi poporului turc faţă de Gulen, dar pentru a da curs acestei solicitări este nevoie de probe.

'Ce interes am putea avea să adăpostim un terorist? Nu are sens. Un tribunal federal trebuie să decidă' extrădarea, iar pentru acest lucru trebuie să existe dovezi, a indicat vicepreşedintele american.

Citește și: TP-Link a lansat oficial gama de telefoane Neffos pe piața noastră

De asemenea, Biden a negat că puciştii turci ar fi primit vreun sprijin din partea Washingtonului, ipoteză avansată de unii responsabili de la Ankara, ce au sugerat că SUA ar fi avut o contribuţie la încercarea de schimbare a puterii prin forţă în Turcia sau că cel puţin ar fi ştiut de acest plan.

'Statele Unite nu au avut niciodată vreo cunoştinţă prealabilă despre ceea ce s-a întâmplat pe 15 iulie sau vreo complicitate cu cei care au condus acel act laş', a menţionat vicepreşedintele SUA, notează agerpres.ro.

Citește și: Semnele care iti arata ca ai corpul plin de toxine! Nu le ignora

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.