Americanii aduc în România super sistemul MEROPS: Doboară cu o precizie milimetrică orice dronă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-11-2025 11:30

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Sirijit Jongcharoenkulchai / imageBROKER / Profimedia

Un sistem Multispectral Extended Range Optical Sight (MEROPS) construit de o firmă din Turcia și achiziționat de către americani, dotat cu inteligență artificială, va identifica și doborî dronele care ajung în România și Polonia. Echipamentul este mic și ieftin în comparație cu costurile pe care le implică utilizarea de rachete și avioane militare, informează Mediafax.

România și Polonia implementează un nou sistem pentru a se apăra împotriva dronelor rusești, anunță AP. Sistemul american Merops, care este suficient de mic pentru a încăpea în spatele unei camionete de dimensiuni medii, poate identifica dronele și se poate apropia de ele, folosind inteligența artificială pentru a naviga atunci când comunicațiile prin satelit și electronice sunt bruiate.

Sistemul Merops care este implementat în Polonia și România, va fi folosit și în Danemarca, au declarat oficiali NATO pentru AP, ca parte a unei mișcări de consolidare a apărării pe flancul estic al alianței. Scopul este descurajarea Rusiei prin consolidarea liniei de frontieră care începe în Norvegia, în nord, și se termină în Turcia, în sud.

Sistemul are o detectare extrem de precisă

Utilizarea noului sistem a fost necesar ca urmare a înmulțirii incidentelor cu drone suspecte care au ajuns în diferite zone ale Europei. O bătălie prelungită cu drone sau un război la scară largă, cum este în Ucraina este foarte costisitor și ar epuiza stocurile limitate de rachete.

„Acest sistem ne oferă o detectare foarte precisă. Este capabil să vizeze dronele și să le doboare, la un cost redus... Este mult mai ieftin decât să zbori cu un F-35 în aer pentru a le doborî cu o rachetă”, a declarat colonelul Mark McLellan, adjunct al șefului de operațiuni al statului major la Comandamentul Aliat Terestru al NATO.

Dronele zboară jos și încet, ceea ce le face greu de identificat pe sistemele radar calibrate pentru localizarea rachetelor de mare viteză. De asemenea, pot fi confundate cu păsări sau avioane. Oficialii NATO spun că sistemul Merops rezolvă și aceste probleme. Merops „practic pilotează drone împotriva dronelor”, a spus McLellan, fie trăgând direct asupra dronei ostile, fie oferind informații către trupele de la sol. În plus, viteza procedurilor le oferă comandanților mai mult timp pentru a evalua amenințarea și a lua decizii.

Conform AP, oficialii apărării din Polonia și România au refuzat să comenteze pe marginea subiectului.

Merops este prima fază a construirii a unei linii defensive pe Flancul de Est. Procesul ar putea dura între doi și cinci ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri