Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Americanii anunță pacea între Armenia și Azerbaidjan: un nou armistițiu umanitar începe de luni

Twitter
Azerbaidjan

Armenia şi Azerbaidjanul s-au angajat din nou să respecte cu începere de luni un "armistiţiu umanitar" în conflictul din Nagorno-Karabah, au anunţat într-o declaraţie comună cu Statele Unite după negocieri la Washington, notează AFP. Secretarul de Stat adjunct al SUA Stephen Biegun s-a întâlnit sâmbătă cu miniştrii de externe ai celor două ţări, a precizat diplomaţia americană într-un comunicat. Cu o zi înainte, secretarul de stat american, Mike Pompeo, i-a primit pe omologii săi azer, Djeyhun Bairamov, şi apoi pe cel armean, Zohrab Mnaţakanian, dar nu a avut loc o întâlnire în trei, informează Agerpres.

"Armistiţiul umanitar va intra în vigoare la ora locală 08.00 (04.00 GMT), la 26 octombrie", potrivit declaraţiei publicate de Departamentul de Stat american.

Cele două ţări se acuză reciproc de atacarea populaţiei civile de la izbucnirea ostilităţilor, pe 27 septembrie, în această regiune azeră muntoasă controlată de separatiştii armeni susţinuţi de Erevan.

Nu este pentru prima dată când cele două ţări se angajează în favoarea unei încetări a focului. Declaraţia comună subliniază, de altfel, că miniştrii "au reafirmat angajamentul ţărilor lor de a pune în aplicare şi a respecta armistiţiul umanitar încheiat la Moscova, la 10 octombrie, şi confirmat într-o declaraţie publicată la Paris, la 17 octombrie".

Încetarea focului nu a fost respectată până în prezent.

Citește și: STUDIU Pacienții cu ficat gras sunt mult mai puternic expuși la virusul Sars-Cov-2

Washingtonul face parte, împreună cu Franţa şi Rusia, din Grupul de la Minsk, format în urmă cu mulţi ani de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru a fi principalul mediator în acest conflict.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.