Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Americanii se implică total în scandalul momentului: Ce au decis oamenii legii

Congresul SUA

Autorităţile americane sunt pe cale să examineze informaţiile publicate în afacerea "Panama Papers", a afirmat luni un purtător al Departamentului Justiţiei (DoJ) de la Washington, citat de AFP. "Suntem la curent cu articolele publicate şi suntem pe punctul de a le examina", a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai DoJ, Peter Carr. "Dacă nu putem face niciun comentariu legat de elementele specifice conţinute în aceste documente, Departamentul Justiţiei ia în serios orice afirmaţii credibile cu privire la corupţia din străinătate care ar fi putut avea vreo legătură cu Statele Unite sau sistemul financiar american", a adăugat el.

Peter Carr a evitat să precizeze dacă autorităţile americane vor deschide oficial o anchetă. O anchetă realizată de către circa o sută de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea duminică a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unor 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de ''Panama Papers'', provin de la casa de avocatură Mossack Fonseca. Numele băncilor elveţiene Credit Suisse şi UBS, britanică HSBC şi franceză Société Générale au fost menţionate în cadrul acestei afaceri. Purtătorul de cuvânt nu s-a referit la faptul că acordurile încheiate de UBS şi Credit Suisse, acuzate că i-au ajutat în trecut pe unii americani bogaţi să scape de fiscul din ţara lor, ar putea fi aduse în discuţie de această nouă afacere. Regulatorul de servicii financiare din statul New York (DFS), cu autoritate asupra instituţiilor financiare de pe Wall Street, a refuzat să facă vreun comentariu pentru moment. Pentru ONG-ul Jubilee USA, specializat în chestiuni fiscale şi de datorii, "corupţia şi spălarea de bani nu sunt crime fără victime", a acuzat directorul Eric LeCompte, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.