Fuga preşedintelui afgan Ashraf Ghani pe 15 august a grăbit victoria totală a talibanilor şi a făcut să eşueze un acord negociat de Statele Unite în vederea unei tranziţii line şi spre o formă inclusivă de împărţire a puterii, a declarat emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, transmite AFP preluat de agerpres.
În primul său interviu după căderea guvernului pro-occidental de la Kabul, Zalmay Khalilzad a declarat miercuri pentru Financial Times că pe 14 august a obţinut din partea mişcării islamiste o amânare cu două săptămâni a cuceririi capitalei afgane.
"În final, am avut un acord cu talibanii pentru ca aceştia să nu intre în Kabul", a declarat oficialul american în acest interviu apărut în publicaţia britanic.
Conform acestui plan, preşedintele Ashraf Ghani urma să rămână în funcţie până când negocierile de la Doha (Qatar) s-ar fi încheiat cu un acord privind viitorul guvern. Între timp, talibanii trebuiau să aştepte în afara capitalei afgane.
"În acest context, cu preşedintele Ghani în Afganistan, în funcţie, cred că exista speranţa de a vedea un compromis negociat" pentru o tranziţie spre un nou guvern,"în mod ideal, incluziv şi reprezentativ pentru poporul afgan", a confirmat miercuri purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat marţi în Congres că a discutat pe 14 august cu Ashraf Ghani şi a obţinut "sprijinul" său pentru acest "plan de a avea un transfer de putere" spre un guvern "condus de talibani, dar în mare parte reprezentativ". El a asigurat că preşedintele afgan nu i-a dat niciun indiciu despre intenţia sa de a fugi. Ziua următoare însă, pe 15 august, Ashraf Ghani a fugit în străinătate.
Potrivit lui Zalmay Khalilzad şi Ned Price,"vidul" lăsat de fuga sa a grăbit capturarea capitalei Kabul de către insurgenţi.
Într-o întâlnire care a avut loc în aceeaşi zi la Doha între şeful comandamentului central al armatei americane, generalul Kenneth McKenzie, şi înalţi oficiali talibani, aceştia din urmă au întrebat dacă soldaţii Statelor Unite sunt gata să "îşi asume responsabilitatea securităţii la Kabul", a raportat emisarul american. Şi apoi ştiţi ce s-a întâmplat, nu aveam să ne asumăm această responsabilitate", a adăugat Zalmay Khalilzad.
Americanii susțin că au trași pe sfoară de fostul președinte afgan. Se înțeleseseră la o predare a puterii către talibani, dar acesta a preferat să fugă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

103
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
103

213
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
213

370
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
370

104
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
104

2.809
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.809

83
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
83

20
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
20

81
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
81

807
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
807

99
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
99

2.735
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.735

32
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
32

5.299
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.299
















Comentează