O mamă şi fiul său în vârstă de 8 ani vor interpreta în premieră pe scena Teatrului "George Ciprian" din Buzău rolurile personajelor Smaranda şi Nică din "Amintiri din copilărie", într-o reinterpretare a operei clasice aparţinându-i lui Ion Creangă, potrivit Agerpres.
"Teatrul 'George Ciprian' din Buzău aduce pe scenă o reinterpretare a poveştilor lui Ion Creangă, prin spectacolul 'Amintiri din copilărie', în regia lui Ionuţ Octavian Ghinea. Cele trei povestiri, 'La scăldat', 'La cireşe' şi 'Pupăza din tei', sunt puse în scenă într-un decor tradiţional, rolul lui Nică fiind jucat de Vladimir Pantiş, un copil de aceeaşi vârstă ca personajul, iar alături de el, pe scenă va urca mama sa, Anda Pantiş, în rolul Smarandei. Actriţa Anda Pantiş joacă alături de fiul său Vladimir Pantiş care astăzi împlineşte vârsta de 8 ani. Emoţionant şi pentru el şi pentru mama sa cred. Premiera va avea loc sâmbătă, vom avea mai multe spectacole la Teatrul 'George Ciprian', avem deja două spectacole la Ploieşti şi la Medgidia", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului "George Ciprian", Gina Chivulescu.
Spectacolul "Amintiri din copilărie" îşi propune să aducă în faţa publicului buzoian farmecul şi autenticitatea copilăriei lui Ion Creangă, printr-o abordare scenică inovatoare şi emoţionantă. Pentru prima dată în producţia Teatrului "George Ciprian", o mamă şi fiul ei joacă împreună pe aceeaşi scenă în rolurile principale.
"A fost o mare provocare, atunci când am primit propunerea am privit cu oarecare teamă deoarece nu ştiam cum ne vom descurca. Sunt genul de om care trebuie să fie tot timpul în control, să ştie că poate gestiona lucrurile, nu prea las lucrurile la voia întâmplării. Când am fost întrebată dacă sunt de acord să îl aduc pe Vladimir să lucreze în acest proiect, recunosc că mi-a fost teamă pentru că nu ştiam cât de implicat va fi, dacă va avea destulă energie pe durata repetiţiilor. Este un copil care a fost familiarizat cu teatrul încă din primii ani de viaţă, cred că teatrul te formează, te deschide pentru cultură, pentru lucruri noi, pentru lectură, pentru a descoperi alte poveşti în care poţi să trăieşti, cu care tu în viaţa civilă nu reuşeşti să te întâlneşti", a precizat Anda Pantiş.
Instituţia de cultură îşi propune să ofere o reinterpretare proaspătă a unei opere clasice, evidenţiind valorile culturale şi tradiţiile româneşti, în timp ce promovează implicarea tinerilor în artele spectacolului.
Pentru cel mai tânăr actor din distribuţia piesei de teatru, experienţa nu a fost lipsită de emoţii.
"O experienţă foarte plăcută, la început am avut emoţii, dar apoi nu am mai avut. Când am văzut cât de multe prostii face Nică, mi-am dat seama că eu sunt foarte cuminte", a spus Vladimir Pantiş.
Regia îi aparţine lui Ionuţ Octavian Ghinea, iar din distribuţie fac parte actorii Vladimir Pantiş, Anda Pantiş, Sorin Francu, Ionuţ Octavian Ghinea, Ana Maria Adam, Dragoş Dumitru şi Dan Răspopa.
"Amintiri din copilărie" de Ion Creangă râmâne una dintre cele mai importante opere ale literaturii române, având un profund caracter autobiografic şi un stil plin de farmec, umor şi autenticitate, iar prin intermediul acestei lucrări, Creangă reuşeşte să surprindă esenţa copilăriei rurale din secolul al XIX-lea, valorificând tradiţiile, obiceiurile şi relaţiile din satul românesc.
Prima reprezentaţie din stagiunea 2025-2026 va avea loc pe 4 octombrie, la ora 11:00, la Teatrul "George Ciprian" din Buzău.
Comentează