Ponta, interimar la Finante. Nita preia Economia

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 19-02-2014 12:25

Pentru functionarea stabila si eficienta a Guvernului, primul ministru a avut o convorbire cu presedintele PNL, Crin Antonescu. Acestuia i s-a solicitat sa fie inaintate cele patru propuneri de ministri liberali pentru ministerele in discutie, dar propunerea a fost respinsa de catre presedintele Crin Antonescu, care a motivat ca nu doreste sa intre in contradictie cu deciziile interne ale PNL. Ulterior, primul ministru Victor Ponta i-a solicitat presedintelui Crin Antonescu sa propuna doi ministri din partea PNL pentru a prelua interimatul la Ministerul Finantelor Publice si, respectiv, la Ministerul Economiei. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat si in acest caz sa faca vreo propunere din partea PNL. Pentru asigurarea functionarii in conditii normale a acestor ministere foarte importante, Primul Ministru a desemnat doua propuneri pentru ocuparea interimara a acestor pozitii, pe care le va inainta spre aprobare Presedintelui Romaniei. Este vorba de preluarea de catre primul ministru, Victor Ponta, a conducerii interimare a Ministerului Finantelor Publice si de catre domnul Constantin Nita a conducerii interimare a Ministerului Economiei. Guvernul Romaniei considera necesara evitarea cu responsabilitate a oricarei disfunctionalitati in actul de guvernare si evitarea transmiterii unui mesaj care sa afecteze credibilitatea institutiilor publice si care sa genereze confuzii in mediul economic si social.