Ion Iliescu le-a reproșat colegilor că nu au fost la Festivalul Enescu

Autor: Politic Scan
Publicat: 18-10-2015 19:33

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, le-a reproșat colegilor din partid că nu au fost prezenți la Festivalul Enescu iar asta denotă că au o ”legătură slabă cu mediul intelectual”.

Este o critică directă la adresa liderilor partidului nostru, care au o slabă legătură cu intelectualii țării. Nu sunt prezenți în mijlocul lor, în acțiuni specifice. Aș vrea să amintesc doar un eveniment recent — Festivalul Enescu. A fost o mare manifestare a culturii românești. Liderii PSD n-au fost prezenți. O singură dată a apărut Ponta pentru câteva minute dintr-un concert. Este un semnal că nu prea sunt deschiși liderii partidului nostru la viața intelectuală, la viața culturală și ăsta e un prost semnal. Nu poate un partid să aibă forță dacă nu are alături de el intelectualitatea țării, (...) oamenii care dau tonul în afirmarea noastră în lume. Asupra acestei chestiuni eu aș dori o reflecție mai profundă din partea conducerii noastre de partid care va fi aleasă și să marcheze acest Congres o cotitură, le-a transmis Iliescu reprezentanților PSD prezenți la Congresul de duminică.

Totodată, Ion Iliescu consideră că PSD are o problemă cu promovarea elitelor politice și constată amplificarea "fenomenului politic de cumetrie".

Avem o problemă în recrutarea, pregătirea și promovarea elitelor politice și administrative, în asigurarea profesionalismului acestora și aceasta nu se rezolvă îngustând baza de recrutare, folosind criterii care nu au legătură cu meritele personale. După capitalismul de cumetrie de care aminteam cândva, se cam amplifică fenomenul politic de cumetrie, a adăugat Iliescu.

Fostul președinte a fost prezent duminică la Congresul PSD, unde s-a ales președintele executiv și vicepreședinții, care s-a desfășurat la Sala Palatului din București.