Gabriel Oprea, audiat la Parchet

Autor: Politic Scan
Publicat: 28-10-2015 16:55

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, unde va fi audiat ca martor în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină.

Oprea nu a vrut să facă declarații la intrarea în sediul Parchetului.

La ieșirea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, viceprim-ministrul Gabriel Oprea a declarat:

„Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. N-am avut anul acesta nicio zi de concediu, am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea”