Trei ONG-uri îl acuză pe ministrul Andrei Gerea de repolitizarea Electrica

Autor: Politic Scan
Publicat: 11-11-2015 15:00

ONG-urile Export Forum, Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și Freedom House România atrag atenția că s-a comis un abuz, în ultimele zile ale cabinetului Ponta, respectiv se încearcă repolitizarea companiei Electrica. În cadrul unei comunicări se arată că ministrul Energiei, Andrei Gerea, ar fi încercat să deturneze banii colectați prin ieșirea la bursă pentru scopuri politice imediate, intervenind peste membrii CA.

UPDATE 15.20: Ministrul Energiei Andrei Gerea neagă acuzațiile care i se aduc.

”Lucrurile acestea sunt total neadevărate. Nu aveam cum să intervenim și să spunem ce să facem cu banii”, a declarat ministrul în cadrul unei intervenții telefonice la B1TV.

UPDATE 15.00: Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, i-a cerut, miercuri, ministrului Energiei, Andrei Gerea, să dea un comunicat prin care să clarifice "problema" de la Electrica, iar acesta a răspuns afirmativ, precizând totodată că măsura la care se face referire a fost luată în mod "public şi transparent".

”Anul trecut, România a listat la bursa din Londra compania Electrica. O listare de succes, care a reușit să strângă 496 de milioane de euro, fonduri care ar fi trebuit investite pentru ca sistemul de furnizare a energiei electrice să funcționeze și pe viitor la standarde cel puțin rezonabile și pentru a se dezvolta. Pentru a atrage încrederea investitorilor, România a promis managament profesionist și urmărirea performanței. Guvernul (Ministerul Energiei) a numit după procedură, pe criterii de  competență, membrii în Consiliul de Administrație, noii acționari au numit persoane cu experiență în domeniu, care au condus companii energetice mari din Uniunea Europeană. Noul Consiliul de Administrație a propus proceduri de etică și responsabilitate, a oprit investiții inutile făcute doar pentru a se încasa comisioane și a încercat să facă din Electrica o companie rentabilă”, explică cei de la Expert Forum.

Însă ministrul Andrei Gerea, ALDE, a încercat să intervină în activitatea companiei.

”Noul ministru Andrei Gerea a încercat să-i aducă „la ordine” pe membrii CA. A încercat să intervină arbitrar în activitatea companiei, să anuleze planurile de investiții și decăpușare. În fine, a încercat să deturneze banii colectați prin ieșirea la bursă pentru scopuri politice imediate, fapt pentru care ministrul a încercat să intervină peste membrii CA. Întrucât a eșuat, azi a pus în practică un plan indirect: a propus creșterea numărului de membri din CA de la 5 la 7, care automat duce la schimbarea membrilor actuali, care au promovat politicile etice. Practic, ministrul demisionar Gerea încearcă să-și numească oameni în CA al Electrica și să pună astfel, post-mortem, mâna pe bani. Un guvern mort care încă mai face mizerii”, se mai arată în comunicarea ONG-ului.

Cele trei ONG-uri susțin că ministerul a respins criteriile de integritate pentru cei numiți în viitorul CA.

”Mai rău chiar, BERD (acționar minoritar) a propus astăzi ca cei numiți în viitorul CA să respecte criterii de profesionalism și integritate, dar propunerea a fost respinsă de minister. Suntem în situația în care băncile străine se îngrijesc mai mult de participațiile statului român decât miniștrii români. Acest caz e mai mult decât despre Electrica. Companiile de stat reprezintă încă un sector uriaș în România, iar cele mai multe sunt căpușate. Indiferent dacă vor fi privatizate sau nu, ele trebuie decăpușate. Trebuie să adopte management modern și practici etice solide. Dacă România dă semnalul că nu-și ține angajamentele luate la listare, atunci toate viitoarele ieșiri pe bursă pot fi compromise: de ce ar mai investi oamenii bani în companiile românești? Iar fără investiții sectorul energetic și companiile de stat în general se vor scufunda în datorii. În acest context, nu este vorba doar despre căpușarea unei companii de stat, ci despre iresponsabilitatea unui ministru demisionar. Solicităm viitorului guvern să oprească acest proces. Să renunțe la schimbarea componenței CA. Să revină la numărul de 5 membri pentru CA iar, dacă nu este posibil, să numească membrii suplimentari prin selecție deschisă, căutând profesioniști integri”, se mai arată în comunicare.