Începe lupta pentru șefia TSD

Autor: Politic Scan
Publicat: 02-12-2015 14:00

Tinerii social-democrați își vor alege, în 12 decembrie, o nouă conducere, după ce mandatul lui Mihai Sturzu s-a încheiat. Prima persoană care și-a anunțat oficial candidatura eate deputatul Gabriela Podașcă.

Potrivit unui comunicat de presă, Podașcă propune deschiderea TSD către societatea civilă și întărirea rolului organizației de tineret în interiorul partidului. Ea consideră că tinerii social-democrați trebuie să înceapă, alături societatea civilă, mișcarea sindicală, antreprenori și mediul academic, un proiect național pentru oprirea emigrației în rândul tinerilor.

„Candidez pentru că vreau să transformăm TSD într-o adevărată mișcare a tinerilor din România, o mișcare din care tinerii să își dorească să facă parte, o mișcare care să ne facă pe noi mândri că suntem parte din TSD și mândri că suntem tineri de stânga. (...) La Congres voi lansa proiectul Stop2Go, care cuprinde prioritățile pentru atingerea obiectivului privind oprirea emigrației tinerilor”, a declarat Gabriela Podașcă, adăugând că TSD ar trebui să aibă un cuvânt de spus în elaborarea ofertei electorale a PSD pentru alegerile de anul viitor.

Potrivit unor surse din interiorul TSD, un alt candidat la alegerile din 12 decembrie va fi Gabriel Petrea, fost viceprimar al sectorului 6.