Dâncu: „Avem ultima civilizație rurală din Europa”

Autor: Politic Scan
Publicat: 07-12-2015 13:41

Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat luni, 7 decembrie, că România ar trebui să-și protejeze civilizația rurală, deoarece este ultima de acest fel din Europa.

„Avem ultima civilizație rurală din Europa și această civilizație rurală ar trebui s-o protejăm. Europa simte asta și încearcă să facă asta cu noi, dar noi nu vrem să acceptăm asta, parcă nu auzim. (...) În România vin mai degrabă străinii să ne atenționeze asupra faptului că ne moare satul, că moare o civilizație. (...) E o chestiune de cultură care ne lipsește, dimensiunea culturii care ne lipsește nouă — aceea de a ne putea autoorganiza și de a ne dezvolta singuri. (...) Cred că în primul rând trebuie să ne pese nouă înșine de țara noastră. Acesta este cel mai important lucru și nu e un slogan”, a declarat Vasile Dâncu, citat de Agerpres.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice subliniază că un plan de salvare al satului românesc trebuie elaborat de români, deoarece europenii nu au reușit să facă acest lucru în țările lor.

„Avem nevoie de o nouă strategie care ar trebui să fie națională pentru că numai strategii globale este greu să aplicăm în România. Dacă suntem ultima civilizație rurală, atunci este clar că nu există model european pentru asta”, a completat vicepremierul.