ANI se opune relaxării regimului incompatibilităților

Autor: Politic Scan
Publicat: 10-12-2015 09:00

Agenția Națională de Integritate avertizează că două inițiative legislative aflate acum la Camera Deputaților urmăresc să elimine sancțiunile existente în lege. Astfel, dacă proiectele vor intra în vigoare persoanele în cazul cărora s-a constatat incompatibilitatea sau conflictul de interese ar putea ocupa orice altă funcție aleasă sau numită, cu excepția celei pentru care a fost constatată incompatibilitatea.

De exemplu, arată comunicatul ANI, un primar care a fost declarat incompatibil ar putea să candideze pentru un post în Parlament. Mai mult, persoanele care au acum interdicție de 3 ani de ar putea ocupa orice funcție publică după ce sancțiunea va fi ridicată.

În opinia ANI, propunerile contravin unei decizii CCR care spune că „a accepta interpretarea conform căreia unei persoane constatate a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese îi este interzis să mai ocupe doar funcția care a generat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese (...) ar pune, practic, la îndemâna categoriilor de persoane vizate (...) un procedeu extrem de simplu de eludare a legii (...), aspect de neconceput într-un stat de drept”.

Cele două propuneri sunt trimise pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Una din ele este inițiată de Cristiana Anghel (ALDE), iar cealaltă de mai mulți parlamentari, printre care Eugen Nicolicea (UNPR) și Marton Arpad (UDMR).