Romgaz a prelungit contractul cu ELCEN până la 31 decembrie, dar îl condiționează pe cel din 2016

Autor: Politic Scan
Publicat: 16-12-2015 16:45

Consiliul de Administraţie al Romgaz a decis marţi, 15 decembrie, prelungirea contractului pentru furnizarea gazelor naturale cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) până la 31 decembrie, în aceleaşi condiţii contractuale, însă contractul pe 2016 este condiţionat de încheierea Convenţiei de eşalonare.

„Încheierea noilor contracte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 30 septembrie 2016 va fi condiţionată de încheierea Convenţiei de eşalonare în formă autentificată concomitent cu Contractul de garantare ipotecă imobiliară Rang I, cât mai devreme posibil, dar nu mai târziu de data de 29 decembrie 2015”, se arată într-un comunicat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti, citat de Mediafax.

Romgaz a prelungit în noiembrie, cu încă o lună, până la 15 decembrie, contractul de livrare de gaze către Electrocentrale Bucureşti, în urma unei propuneri de program de stingere a datoriei restante a ELCEN, dar solicită semnarea unei convenţii de eşalonare a acestor datorii, a căror valoare depășește 300 de milioane de lei.