Iohannis va promulga legea pensiilor speciale pentru parlamentari

Autor: Politic Scan
Publicat: 18-12-2015 12:56

Legea prin care parlamentarii și-au acordat pensii speciale va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis, care a retrimis-o deja la reexaminare, iar singura cale ar fi atacul la CCR, însă președintele este de părere că nu are temei pentru a acționa astfel, au declarat surse oficiale din Administrația Prezidențială citate de Adevărul.

274 de parlamentari au votat pe 15 decembrie, în plenul reunit, pentru adoptarea legii care prevede pensii speciale pentru deputați și senatori. Astfel că pe lângă pensiile de drept, în funcție de mandat, parlamentarii vor mai primi o pensie cuprinsă între 1.500 – 4400 de lei.

Pe de altă parte, Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a declarat că pensiile speciale ale parlamentarilor nu au fost luate în considerare la construcția bugetului, deoarece „bugetul se construiește pe baza actelor normative în vigoare”.