Fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost condamnat la 11 ani de închisoare

Autor: Politic Scan
Publicat: 18-12-2015 15:15

Fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost condamnat de Tribunalul Constanța la 11 ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă. El a fost arestat în august 2013 alături de alte persoane, într-un dosar de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Magistraţii Tribunalului Constanţa l-au condamnat, joi, pe Gabriel Bivolaru la pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru complicitate la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, la patru ani de închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, în formă continuată, la şapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată şi la trei ani de închisoare pentru spălare de bani, în formă continuată, potrivit Mediafax.

Pedepsele au fost contopite, astfel că Bivolaru a fost condamnat la 11 ani de închisoare, precum şi doi ani interzicerea unor drepturi, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei cu închisoarea.

În acelaşi dosar, Tribunalul Constanţa i-a condamnat pe cei zece complici ai lui Bivolaru la pedepse cuprinse între trei ani şi zece ani de închisoare.

Totodată, instanţa i-a obligat pe cei 11 inculpaţi, în solidar, la plata a peste 700.000 de lei către statul român, reprezentand TVA şi impozit pe profit, la care se adaugă plata dobânzi şi penalităţi de întârziere la data plăţii efective.

De asemenea, inculpaţii trebuie să plătească SC CONPET SA Ploieşti, în total, peste 900.000 de lei, contravaloarea tonelor de ţiţei sustrase din conductele companiei.

Decizia de joi a Tribunalului Constanţa nu este definitivă, având drept de apel în zece zile de la comunicare.