Victor Ponta nu putea să lipsească dintr-un astfel de articol. După pierderea prezidențialelor, calculul fostului prim-ministru putea fi bazat pe cât de rapid și de mult își poate reveni. În schimb, finalul anului îl găsește pe acesta în situația de a se gândi la cât de rapid a căzut și cât de puțin mai are de apărat.
Premiul de consolare de a rămâne în fruntea Guvernului după pierderea alegerilor prezidențiale părea să-i priască lui Victor Ponta. Astfel, primele luni ale anului 2015 ne făcuseră cunoștință cu un prim-ministru mai calm, mai echilibrat și mai puțin interesat de a intra în polemici. Această shimbare la față nu a fost permanentă și chiar când oamenii începuseră să-l laude pentru noul stil adoptat, Ponta a revenit cel pe care-l știam. Până să-și reintre bine în ritm, au apărut și primele probleme. Din iunie a început urmărirea penală a lui Victor Ponta în dosarul „Turceni-Rovinari”, iar în septembrie a fost trimis în judecată. Deși asigurat din interiorul PSD de sprijin necondiționat, accidentul în care a fost implicată coloana oficială a partenerului său politic, Gabriel Oprea, precum și incendiul din Colectiv, nu i-au lăsat altă soluție lui Ponta decât prezentarea demisiei din funcția de prim-ministru. Rămas fără funcția de președinte al PSD după demisia din iulie, și fără funcția de prim-ministru după demisia din noiembrie, Victor Ponta rămâne un simplu membru de partid. Dacă la începutul anului se gândea să nu piardă mult, problemele cu justiția ale fostul premier par să îl facă astăzi să se concentreze să nu piardă totul.
Păstrând lupa pe social-democrați, Rovana Plumb este un alt nume care răsărea brusc la început de 2015, apunând între timp, la fel de brusc. Destinul ei este legat de destinul lui Victor Ponta, ocupând funcția de ministru al Mediului și Pădurilor, iar mai apoi funcția de ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb era anunțată ca posibil înlocuitor al acestuia în funcția de președinte PSD. Comparată cu Dragnea, Rovana Plumb se mula mai bine pe ideea de reformă a partidului care se anunța a fi începută. După cum ne-a fost demonstrat mai apoi, căderea lui Ponta a însemnat și căderea acesteia iar reforma PSD s-a metamorfozat în persoana lui... Liviu Dragnea.
DNA este responsabil și pentru picajul abrupt suferit de Sorin Oprescu. Doctorul care opera la Primăria Capitalei pare că nu o făcea întotdeauna în limitele legii. De la 22% cât avea în sondaje la începutul anului, Oprescu se găsește astăzi undeva în jurul a 9.8%, suferind cea mai drastică lovitură în sondaje, dintre toți politicienii. Astfel, Primăria Sectorului 5 și Primăria Capitalei, considerate „blindate” pentru următoarele alegeri, au fost redeschise cursei electorale din 2016.
Gabriel Oprea, care până nu demult era ingredientul mereu adăugat pentru a se lega compoziția
Nu doar personajele politice enumerate mai sus au dezamăgit electoratul, ci clasa politică per ansamblu, iar asta s-a văzut mai ales la protestele după tragedia din Colectiv. La protestele din noiembrie cei care au ieșit în stradă nu au strigat că vor mâncare, bani, pensii, ci au clamat schimbarea, care să se facă chiar cu prețul sacrificării întregii clase politice. Mulți români au început să își arate fățiș dezamăgirea față de clasa politică, indiferent că vorbim de politicieni corupți, incompentenți sau aroganți. Românii au început să ceară schimbarea.