Mircea Govor, în arest preventiv

Autor: Politic Scan
Publicat: 23-12-2015 18:20

Social democratul Mircea Govor, vicepreședintele CJ Satu Mare, a fost plasat în arestat preventiv după ce în urmă cu câteva zile a fost acuzat de folosirea influenței asupra unei persoane care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, cu scopul obținerii foloase necuvenite.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația procurorilor DNA împotriva deciziei ca Govor să fie fi plasat în arest la domiciliu, informează Agerpres

Conform procurorilor...

„În perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea sa, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare, a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale”.

Govor a fost reținut de DNA miercuri, 16 decembrie, fiind plasat apoi la arest la domiciliu.

Citiți și: Vicepreședintele CJ Satu Mare, reținut de DNA