Atac terorist în Jakarta: 7 persoane au fost ucise

Autor: Politic Scan
Publicat: 14-01-2016 10:51

7 persoane au murit în urma unor atacuri coordonate, cu explozii și focuri de armă, care s-au petrecut în Jakarta, Indonezia. Purtătorul de cuvânt al poliției, Muhammad Iqbal, a declarat că suspecții au fost neutralizați în urma unor schimburi de focuri, iar zona a fost securizată.

Martorii au declarat că au fost raportate 5 explozii, inclusiv una în fața unei cafenele Starbucks, dintr-un mall, informează LATimes.

Președintele indonezian Joko Widodo a făcut apel la calm și le-a transmis cetățenilor să nu le fie frică. A fost primul act major de violență din capitala Indoneziei după ce în 2009 au fost uciși 7 oameni și alți 90 au fost răniți, în urma unor explozii la două hoteluri.