Mircea Govor a fost eliberat din din arest și va fi cercetat sub control judiciar

Autor: Politic Scan
Publicat: 22-01-2016 10:48

Liderul PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte suspendat al Consiliului Judeţean, a fost eliberat din arest în noaptea de 21 spre 22 ianuarie şi va fi cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de intervenţii la ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Govor a fost eliberat la împlinirea a 30 de zile de arest preventiv, după ce luni, 18 ianuarie, ICCJ a respins definitiv,  cererea procurorilor DNA de prelungire a măsurii arestului preventiv, notează Mediafax.

Govor va fi cercetat sub control judiciar până în data de 21 martie. Până atunci, liderul PSD are interdicţie să părăsească ţara şi să ia legătura cu persoanele vătămate sau membrii familiilor acestora, cu suspecţi, inculpaţi, martori şi experţi din dosar. În plus, el este  obligat să meargă la DNA şi la instanţă când va fi chemat, dar şi la Poliţia Municipiului Satu Mare în zilele stabilite prin programul de supraveghere şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.