Republica Moldova: Ultimatumul a expirat. Președintele Parlamentului îi cheamă pe liderii protestatarilor la consultări

Autor: Politic Scan
Publicat: 28-01-2016 19:09

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Adrian Candu, i-a invitat pe liderii protestatarilor, vineri, 29 ianuarie, la Reşedinţa de Stat, pentru a le propune unele soluții de depășire a crizei politice, a anunțat Igor Dodon pe Facebook.

Invitaţia vine în contextual în care ultimatumul înaintat de Andrei Năstase, Renato Usatîi şi Igor Dodon, prin care cer actualei puteri dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate, a expirat joi la ora 17:00.

Potrivit Deschide.md, protestatarii au anunțat deja că nu vor da curs invitației. În schimb, Năstase, Usatîi și Dodon l-au invitat pe preşedintele Parlamentului la forumul civic ce se va ţine vinery, 29 ianuarie, la ora 10.00, într-un hotel privat din Chișinău. Mai mult, Usatîi a declarant că, dacă este nevoie, îi va asigura demnitarului și măsurile de securitate necesare. În cazul în care nu va putea onora invitaţia, lideri protestatarilor îi recomandă lui Candu să difuzeze ce are de spus printr-un comunicat de presă.