Vizită istorică a președintelui Cubei în Franța

Autor: Politic Scan
Publicat: 01-02-2016 09:55

Președintele comunist al Cubei, Raul Castro, efectuează luni, 1 februarie, o vizită istorică în Franța.

Liderul cuban a ajuns la Paris încă de sâmbătă, au declarat surse de pe aeroportul din Orly, potrivit France 24.

Vizita lui Castro arată că țara pe care o conduce și-a îmbunătățit relațiile cu marile puteri în ultimii ani, inclusiv cu SUA.

Liderul, de 84 de ani, vizitează Franța, unul din cei mai importanți aliați pe care îi are în Europa. Oficialii francezi au declarat că vizita este o oportunitate de a întări relațiile dintre cele două țări, iar președintele Francois Hollande va vizita și el Cuba în luna mai. Vizita lui va fi prima efectuată de un oficial din Vest după mai bine de jumătate de secol.

Vizita lui Castro la Paris este prima vizită în Europa după ce în 2006 a preluat conducerea țării, după ce fratele său Fidel Castro s-a îmbolnăvit.