Sinteza săptămânală a activității Camerei Deputaților 1-5 februarie

Autor: Politic Scan
Publicat: 05-02-2016 15:36

Sinteza săptămânală a activității Camerei Deputaților din perioada 1 – 5 decembrie 2016 poate fi citită aici.

Plenul Camera Deputaţilor a ales, luni, 1 februarie, prin vot secret cu bile (203 voturi pentru, 28 împotrivă) componenţa Biroului permanent pentru prima sesiune ordinară a anului 2016.

Astfel, au fost aleşi:

Vicepreşedinţi: Rodica Nassar, Florin Iordache, Petru Gabriel Vlase (Grupul parlamentar al PSD) şi Ludovic Orban (Grupul parlamentar al PNL);

Secretari: Ion Marcel Ciolacu (Grupul parlamentar al PSD), Cristian Buican (Grupul parlamentar al PNL), Laurenţiu Chirvăsuţă (Grupul minorităţilor naţionale);

Chestori: Mircea Gheorghe Drăghici şi Marian Neacşu (Grupul parlamentar al PSD), George Ionescu şi Ionel Palăr (Grupul parlamentar al PNL).

Au fost desemnaţi, de asemenea, liderii grupurilor parlamentare după cum urmează: Florin Pâslaru (Grupul parlamentar al PSD), Eugen Nicolăescu (Grupul parlamentar al PNL), Ion Răducanu (Grupul parlamentar al UNPR), Varujan Pambuccian (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale), Mate Andras (Grupul parlamentar al UDMR) şi Bogdan Ciucă (Grupul parlamentar al ALDE).