Guvernul vrea să pună piedică pensiilor speciale pentru parlamentari

Autor: Politic Scan
Publicat: 22-02-2016 16:42

Normele de aplicare ale legii prin care parlamentarii vor primi pensii speciale au fost retrimise la Comisia pentru statut în urma observațiilor făcute de ministerul Muncii și cel al Finanțelor, deși au fost deja publicate în Monitorul Oficial.

”Am avut două scrisori - scrisoarea doamnei Ana Costea, ministrul Muncii, şi scrisoarea din partea Ancăi Dragu, ministrul Finanţelor, cu privire la parlamentarii beneficiari de pensii de serviciu. (Ministerele-n.red.) consideră că anumite norme nu sunt conforme şi au fost trimise către Comisia pentru statut să facă modificările necesare'', a declarat secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.

Cei de la ministerul Muncii atrag atenția asupra faptului că normele condiţionează exerciţiul dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă de obligaţia ca viitorii beneficiari să nu fie titulari de pensii de serviciu stabilite în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Pe de altă parte, ministerul Muncii mai critică şi faptul că Normele metodologice nu precizează un termen pentru completarea dosarelor declarate incomplete şi nici căile de atac prevăzute de lege în cazul în care persoana se consideră vătămată prin actul administrativ.

Cei de la ministerul de Finanțe propun completarea proiectului cu norme din care să rezulte actul prin care se va constata acordarea necuvenită a drepturilor şi întinderea acestora, precum şi formularea unor norme din care să rezulte obigativitatea comunicării ordinului de încetare a plăţii indemnizaţiei şi termenul în care acesta urmează să fie comunicat.