Se amână decizia Camerei Deputaților privind votul asupra legii defăimării

Autor: Politic Scan
Publicat: 22-02-2016 17:08

Conducerea Camerei Deputaților au amânat pentru miercuri luarea unei decizii în cazul votului privind legea defăimării, inițiată de Liviu Dragnea.

„Biroul Permanent să hotărască dacă se va relua votul sau nu, lucru care se va întâmpla miercuri, după ce vom studia întregul dosar înaintat de secretarul general. (…) Scoţând listingul de după vot, adunând pe cei care au avut cartela în apartul de vot şi fiind prezenţi – chiar dacă au votat pentru, împotrivă, chiar dacă s-au abţinut sau nu au votat deloc, sunt 301. Dar au mai fost şi 14 colegi care, în timpul procedurilor de vot la cele 7 voturi, au venit, au făcut prezenţa şi au plecat sau au votat doar la una sau la două legi'', a declarant secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu”, potrivit Mediafax.

Biroul Permanent a însărcinat serviciul IT cu efectuarea unui control asupra sistemului electronic de vot. În urma controlului a fost redactat un raport de mai multe sute de pagini cu informații secretizate, pentru care membrii Biroului Permanent au trebuit să semneze că nu le vor divulga.