A fost identificată cauza îmbolnăvirii bebelușilor

Autor: Politic Scan
Publicat: 25-02-2016 14:55

Cauza îmbolnăvirii bebelușilor internați la spitalul Marie Curie, din Capitală, este o tulpină de bacterie E.coli, care ar fi luată din alimente, a anunțat ministrul Sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu.

„Consecutiv întâlnirii de azi cu specialiștii europeni s-au identificat cauzele îmbolnăvirii, respectiv o tulpină de E.coli. Reiau mesajul legat de prevenție, respectiv achiziționarea alimentelor din surse autorizate, cum ar fi produse pasteurizate, spălarea corespunzătoare a fructelor și legumelor, tratamentul termic al alimentelor când se impune. Am organizat întâlnirea de azi cu ANSVSA, li s-au transmis toate informațiile și vor demara o anchetă. În ce privește situația conducerii DSP Argeș, se derulează o anchetă a Corpului de control. Șeful Corpului a venit de la Timișoara, începe o anchetă. Am stabilit ca termen 4 martie pentru finalizarea anchetei”, a anunțat joi ministrul Cadariu.

Președintele Societății Române de Microbiologie, profesorul Alexandru Rafila, a precizat că cel mai probabil infecția are origini alimentare, iar la unele cazuri este posibil să se fi transmis de la om la om.

"Nu fac referire la un anumit aliment, pentru că am lansa ipoteze, care, dacă nu se confirmă, vor crea panică", a spus Rafila.

Ministerul Sănătății a publicat în urmă cu câteva zile mai multe informații cu privire la această bacterie:

E. coli este o bacterie larg răspândita în natură, care se găsește în mod normal în intestinul omului și animalelor. Majoritatea bacteriilor care aparțin acestui gen sunt inofensive, însă există tipuri de E. coli implicate în producerea de boli diareice și de infecții urinare.

Măsuri de prevenire a infecției cu STEC

Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun după folosirea toaletei, după schimbarea scutecelor copilului și înaintea preparării sau a consumului de alimente.

Mai  multe puteți citi aici.