Nicolae Păun a fost reținut

Autor: Politic Scan
Publicat: 25-02-2016 17:22

Deputatul Nicolae Păun a fost reținut joi, 25 februarie, pentru 24 de ore, pentru acuzația de evaziune fiscală, fapte de corupție și alte infracțiuni.

Decizia fost luată după ce miercuri colegii parlamentari au avizat favorabil cererile DNA de reținere și arestare.

Procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale pentru Nicolae Păun, deputat care deține și calitatea de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată și folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, în formă continuată.

DNA a cerut miercuri, 10 februarie, aviz pentru reținerea și arestarea lui Mădălin Voicu și a lui Nicolae Păun, pentru deturnare de fonduri europene, spălare de bani, cumpărare de influență, trafic de influență precum și influențarea martorilor, în dosarul legat de finanțarea Partidei Romilor. Prejudiciul aproximat în acest caz este de 15 milioane lei.