DNA a ajuns la primăria Sectorului 3

Autor: Politic Scan
Publicat: 26-02-2016 11:00

Procurorii DNA l-au audiat vineri, 26 februarie, pe secretarul primăriei Sectorului 3, Marius Mihăiță, într-un dosar privind construcţia ilegală a unor blocuri în zone protejate.

UPDATE 11.00: La ieșire Marius Mihăiță a precizat că are calitatea de suspect, iar denunțul a fost făcut de Nicușor Dan.

”Este vorba de un bloc de pe Calea Dudești. Am calitatea de suspect și sunt acuzat de abuz în serviciu. Nicușor Dan este cel care a insistat și s-a ajuns aici”, a declarat acesta.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că tot vineri au fost citaţi pentru a fi audiaţi arhitectul-şef Ştefan Dumitraşcu şi fostul primar al Sectorului 3 Liviu Negoiţă.

Ancheta vizează construirea unor blocuri în zone istorice protejate, fără avize sau pe baza unor autorizaţii emise ilegal. Din cauza acestor construcţii ar fi fost afectate mai multe case din apropiere.