Am ascultat cândva fragmente din dezbatere republicană la care Donald Trump a lipsit. Restul candidaților, altfel destul de dubioșii unii dintre ei, au vorbit despre politici publice. Dintre ideile lor, unele păreau mai bune, altele, mai proaste. Dar erau idei. De altfel, chiar și Trump are idei (nu neapărat aceleași în fiecare zi).
Devine ușor deprimant când vezi că unii dintre cei mai slabi candidați din SUA au mai multe idei decât majoritatea candidaților din România. Spre exemplu, ce ne propune Ludovic Orban? Dar Gabriela Firea? Cum sunt ei selectați? Prin sondaje, ziceți? Dar, când se iau deciziile finale, nu se întreabă nimeni ce planuri au? Sau, măcar, știu partidele ce planuri să le impună pentru a-i sprijini în alegeri?
Cel puțin în România, aici și acum, nu avem luptă de idei între marile partide pentru că nu avem idei în marile partide. Știu, am mai ținut această diatribă și pentru partidele mici. Dar, uite chestie, și Nicușor Dan și Ciprian Ciucu și-au lansat, între timp, programe pentru București. Programul lui Dan este criticabil, pe al lui Ciucu nici nu l-am citit încă, dar ele există. Putem să le pipăim și să urlăm: sunt. Și în Târgu Mureș și Iași înțeleg că propunerile partidelor noi au mai multă carne pe ele.
Și aici este problema marilor partide. Chiar și în față unor provocări precum cele de la Colectiv, ele rămân leneșe. Ca și cum ar avea în continuare un Băsescu pe care să îl iubească șau să îl urască și, astfel, să își construiască identitatea. Dar nu, nu au. Este momentul să gândească cu propriile lor capete.
Micile partide au probleme de notorietate și credibilitate. Dar sunt mici și flămânde și gândesc cu capul lor. Nu cred că or să „rupă” la aceste alegeri, dar, dacă rup, nu vor lua de la partidele mari doar o bucățică de carne de sub unghie ci o mână și un picior.