Se pregătește o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției

Autor: Politic Scan
Publicat: 17-03-2016 10:42

ALDE pregătește o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună, a anunțat copreședintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu.

„Ministrul de justiție s-a descalificat spunând că drepturile omului sunt un lux. Eu cred că aici și premierul ar fi trebuit să reacționeze. O astfel de declarație în orice țară democratică ar fi dus instantaneu la demiterea ministrului justiției. (...) ALDE va pregăti o moțiune simplă pe acest subiect, pe justiție, evident”, a declarat Tăriceanu, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că declarația Ralucăi Prună este definitorie pentru modul în care conduce ministerul, în vreme ce despre ordonanța pe subiectul interceptărilor este neconstituțională.

„Moțiunea simplă este generată de această declarație total nefericită a ministrului justiției care este emblematică pentru modul în care ministrul gândește domeniul justiției, pentru modul în care a fost redactată o ordonanță care este neconstituțională chiar pe domeniul dreptului și libertăților individului. Deci suntem într-un mare deficit democratic și acest lucru nu poate să rămână nesancționat cel puțin din partea ALDE care suntem un partid liberal și care punem mai presus apărarea drepturilor și libertăților”, a adăugat Tăriceanu.