Venezuela combate seceta stând acasă

Autor: Politic Scan
Publicat: 07-04-2016 13:42

Nicolas Maduro, președintele Venezuelei, a declarat zile libere în fiecare vineri din următoarele două luni pentru a economisi energie electrică și a evita penele de curent.

Venezuela este o țară producătoare de petrol și membră OPEC.

Opoziția a criticat această măsură invocând efectele recesiunii, lipsa cronică de alimente și medicamente și inflația galopantă care afectează țara, informează Reuters.

Anterior, Maduro a mai decretat o vacanță de o săptămână cu ocazia Paștelui romano-catolic, a ordonat unor mall-uri să își producă parțial propria energie electrică și a scurtat duratat zilei de muncă, mai arată sursa citată.

Planul final va fi anunțat joi, 7 aprilie. Atunci se va înțelege mai bine șî dacă măsura se aplică tuturor angajaților, sau doar în administrația publică.