Ponta, Ghiță și Voiculescu, luați în vizor de SUA

Autor: Politic Scan
Publicat: 14-04-2016 12:44

Raportul anual publicat de Departamentul de Stat al SUA, privind drepturile omului în lume, critică România pe teme precum corupția, discriminarea sau nerespectarea libertății presei.

La capitolul dedicat libertății de exprimare, sunt criticați Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță, deoarece, prin intermediul posturilor TV și de radio controlate,   au atacat în mod repetat mai mulți jurnaliști care scriau despre afacerile celor doi. Sunt criticate de asemenea și autoritățile, deoarece nu au reușit să soluționeze plângerile jurnaliștilor, se arată în raportul anual publicat de Departamentul de Stat american.

Victor Ponta este criticat pentru insultele și acuzațiile fără probe lansate la adresa mai multor jurnaliști de la Ziare.com, Hotnews, Gândul și România Liberă, care au investigat afacerile private ale acestuia, criticau activitatea Guvernului sau erau implicați în campanii anticorupție.  Aceștia au fost acuzați de fostul prim-ministru că ar face parte din Serviciile Secrete ori că ar fi plătiți din bani negri.

Nici Parlamentul nu a scăpat de criticile raportului, fiind acuzat de obstrucționarea justiției, adeseori votând împotriva cererilor DNA.

Raportul arată că discriminarea populației de etnie romă continuă să fie o problemă de actualitate în România. Fie că vorbim despre abuzurile poliției, interzicerea accesului acestora în unele locuri publice sau greutatea cu care au acces pe piața muncii ori la serviciile de sănătate și educație, stereotipurile cu privire la românii de etnie romă le îngreunează acestora activitatea de zi cu zi.

„În fiecare parte a lumii, observăm un trend în creștere al actorilor deopotrivă statali și non-statali de a micșora „spațiul de mișcare” al societății civile, de a înăbuși libertatea mass-mediei și a internetului,de a marginaliza vocile opoziției și în cele mai extreme cazuri, de a ucide oameni sau de a-i alunga din propriile case. Unii oameni observă aceste evenimente și se tem că democrația își pierde din putere. Defapt, (n. red. acțiunile condamnate în raport) sunt o reacție la avansul pe care îl au idealurile democratice - de a crește așteptările oamenilor din fiecare cultură și regiune la adresa guvernelor care sunt responsabile pentru ei” , se arată în raport.