Iohannis a semnat decretul de numire al Corinei Șuteu în funcția de ministru al Culturii

Autor: Politic Scan
Publicat: 04-05-2016 12:02

Președintele României a semnat miercuri decretul de numire al Corinei Șuteu în funcția de ministru al Culturii. Ceremonia prin care aceasta va fi învestită în funcție va avea loc astăzi, începând cu ora 17.00, la palatul Cotroceni.

Dacian Cioloș a anunțat marți noua propunere pentru Ministerul Culturii, în condițiile în care Vlad Alexandrescu a fost demis din cauza manierei slabe în care a gestionat criza de la Opera Națională din București.

Corina Șuteu a ocupat în trecut funcția de director al Institutului Cultural Român din New York, iar mai apoi cea de secretar de stat în ministerul Culturii.