Incident 'periculos' în Pacific. China sfidează SUA

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 19-05-2016 09:30

Două avioane de vânătoare chineze s-au apropiat marţi în mod "periculos" de un avion de recunoaştere american în Marea Chinei de Sud, a făcut cunoscut miercuri un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP. 

Incidentul a avut loc în "spaţiul aerian internaţional", în timpul unei "patrulări de rutină" a avionului american, a precizat maiorul Jamie Davis, purtător de cuvânt al Pentagonului, scrie agerpres.ro

Ministerul american al Apărării utilizează "canalele diplomatice şi militare corespunzătoare" pentru a reacţiona la incident, a subliniat purtătorul de cuvânt. 

Statele Unite şi China se opun în chestiunea Mării Chinei de Sud, o zonă strategică pentru comerţul mondial. 

Beijingul revendică aproape în întregime Marea Chinei de Sud, ignorând revendicările altor ţări ca Vietnamul, Filipinele, Malaezia şi Brunei. 

SUA evită să se implice în chestiunile legate de suveranitate, dar consideră că ele trebuie rezolvate pe cale diplomatică, şi nu prin politica faptului împlinit dusă de China.

Un zbor EgyptAir între Paris şi Cairo a dispărut de pe radar (compania aeriană)

Washingtonul a efectuat în repetate rânduri operaţiuni de "libertate a navigaţiei" în regiune pentru a atrage atenţia că resping revendicările de suveranitate ale Beijingului. 

Pentru a-şi sprijini revendicările, China a efectuat recent imense operaţiuni de rambleiere a insuliţelor Arhipelagului Spratly, unele cu puţin ieşite de sub apă. 

China pretinde să fie considerate apele sale teritoriale şi spaţiul său aerian zona de 12 mile din jurul acestor construcţii, mai scrie AFP.