SUA: Guvernatorul republican al statului Oklahoma a respins un proiect de lege care interzicea avort

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 21-05-2016 09:30

Guvernatorul republican al statului american Oklahoma, Mary Fallin, cunoscută pentru poziţiile sale anti-avort, a respins vineri un proiect de lege care interzicea întreruperile voluntare de sarcină, apreciind textul ca prea ambiguu şi insuficient de prohibitiv, transmite AFP. 

'Proiectul de lege este atât de ambiguu şi de vag, încât medicii nu vor putea stabili cu certitudine circumstanţele medicale ce pot fi considerate drept ,,necesare pentru a proteja viaţa mamei,,', şi-a justificat dna Fallin decizia, într-un comunicat. 

Numele lui Mary Fallin este citat printre posibilii candidaţi republicani la postul de vicepreşedinte al SUA, în tandem cu Donald Trump. 

Proiectul fusese adoptat joi de Senatul din Oklahoma, cu 33 de voturi pentru şi 12 împotrivă. Pentru a intra în vigoare, el trebuia promulgat de guvernator. 

Textul prevedea, între altele, că 'orice medic care va efectua o întrerupere de sarcină va avea interdicţia de a profesa în statul' Oklahoma şi va risca până la 3 ani de închisoare. 

Senatorul republican Nathan Dahm, aflat la originea proiectului, a declarat că, prin acest text, îşi propune să conteste celebra decizie din cazul Roe v. Wade a Curţii Supreme din 1973, care a legalizat avortul în SUA. 

Potrivit însă lui Mary Fallin, singura cale de contestare a acestei decizii este numirea 'la Curtea Supremă a unui judecător conservator şi care se opune avortului'. 

Ea a făcut astfel referire la locul lăsat liber în februarie prin decesul judecătorului Antonin Scalia şi care nu a fost deocamdată ocupat. Republicanii se opun numirii succesorului lui Saclia de către actualul preşedinte Barack Obama, considerând că această misiune ar trebui să-i revină viitorul lider de la Casa Albă.AGERPRES