Kazahstan: Zeci de arestări în timpul unor manifestaţii anti-guvernamentale

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 21-05-2016 19:59

Poliţia a arestat sâmbătă zeci de persoane în Kazahstan în timpul unor mici manifestaţii împotriva guvernului în principalele oraşe din ţară, relatează France Presse. 

Militanţi ai opoziţiei au făcut apel la manifestaţii în marile oraşe din această ţară din Asia Centrală, în special la Astana (nord), Almaty (sud) şi Karagandy (centru), pentru a protesta împotriva unui proiect de reformă agrară care le permite străinilor să închirieze terenuri pentru 25 de ani, comparativ cu 10 ani până acum. 

Autorităţile au interzis aceste manifestaţii. La Almaty, principalul oraş al ţării, circa o sută de persoane au ieşit totuşi în stradă. 

Procurorul general adjunctul al Kazahstanului, Andrei Kravcenko, a anunţat sâmbătă arestarea a 40 de persoane care au organizat sau participat la aceste manifestaţii interzise, a relatat agenţia rusă de presă TASS. 

Câţiva jurnalişti au fost de asemenea reţinuţi pentru scurt timp, poliţia precizând că a fost vorba de o 'neînţelegere', potrivit agenţiei ruse Interfax. 

În aprilie au avut loc de asemenea manifestaţii împotriva acestei reforme agrare, prezentată drept importantă de către guvern, pentru a atrage investitori străini. 

Însă preşedintele Nursultan Nazarbaev a suspendat-o la începutul lunii, susţinând că "au fost exprimate dubii în cadrul societăţii". 

Politicile agrare constituie un subiect extrem de sensibil în Kazahstan, unde amintirea privatizărilor din anii '90 este dureroasă şi unde China vecină încearcă să îşi extindă interesele agricole. 

Manifestaţiile de acest tip sunt mai puţin obişnuite în Kazahstan, ţară condusă cu o mână de fier după perioadă sovietică de către Nursultan Nazarbaev, în vârstă de 75 de ani.AGERPRES